Sărbătoarea Sfintelor Paști

          Dragi locuitori și credincioși ai comunei noastre,
          În lumina Sfintelor Sărbători de Paște, când vestim cu bucurie Învierea Domnului, vă adresez tuturor gânduri de pace, credință și binecuvântare.
          Sărbătoarea Sfintelor Paști este temelia credinței noastre, un moment de întoarcere către ceea ce este esențial: familie, iertare, solidaritate și puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când lucrurile nu sunt ușoare.
         Să păstrăm vii valorile care ne definesc: încrederea în pronia divină, familia, muncă, demnitate și respectul față de comunitatea din care facem parte.
         Fie ca Lumina Sfântă a Învierii să vă pătrundă în suflete, să vă aducă liniște în case, sănătate și puterea de a merge mai departe, cu nădejde și încredere. Să ne regăsim unii pe alții cu mai multă înțelegere, să păstrăm vie dorința de a face bine, fiecare după puterea sa, iar faptele noastre să rodească în bunătate, înțelegere și încrederea că, împreună, putem construi mai mult și mai bine pentru Brebu.
         În aceste zile sfinte, să ne apropiem de Dumnezeu, iar binele pe care îl facem să fie temelia unui viitor mai bun pentru comuna noastră.
         Hristos a înviat!
 
Cu respect și prețuire,
Primar,
Adrian Ungureanu

Ultima modificare Vineri, 10 Aprilie 2026 08:01