Luni, 20.10.2025 orele 16:00, are loc ședința Consiliului Local al Comunei Brebu pentru votarea bugetului local pe anul 2025.
Ansamblul Brebenelul
De aproape o jumătate de an Ansamblul Brebenelul și a reluat activitatea. În fiecare marți, în Centrul Cultural din comuna Brebu, curioșii și cei care nu cred, pot veni să vadă.
Activitatea condusă de domnul coregraf Colezea Cristian se desfășoară cu rezultate foarte bune pe 3 grupe de vârstă. Menționez că Ansamblul Brebenelul nu a fost desființat, interzis sau "marginalizat", activitatea a fost întreruptă temporar datorită pandemiei.
Rezultatele trecute, prezente și viitoare nu au fost și nu sunt numai mândria mea, sunt mândria atât a celor care au participat și participă la dansuri, cât și a întregii comunități din Brebu, cu sau fără recunoașterea unora sau altora.